LC Packaging lansează Viziunea privind sustenabilitatea pentru 2022

01 Iun 2017

Grupul LC Packaging își accelerează angajamentul în direcția sustenabilității, lansând prima sa viziune pe termen lung privind sustenabilitatea, pentru 2022: No Time to Waste (Nu avem timp de risipit). Ca parte a strategiei LC Packaging de dezvoltare responsabilă, această nouă viziune oferă companiei LC Packaging un cadru de lucru pe termen lung pe care să își fundamenteze toate deciziile și obiectivele privind sustenabilitatea.

Președintele și directorul general LC Packaging, Lucas Lammers:
„Ambalajele noastre aduc beneficii persoanelor și comunităților din întreaga lume, protejând mediul și investițiile economice în produse și contribuind la dezvoltarea economică și bunăstarea socială prin facilitarea distribuției și a livrării produselor pe piață. În același timp, suntem conștienți de consecințele negative pe care producția, achiziția, transportul și eliminarea ambalajelor noastre le pot avea atât pentru mediu, cât și pentru comunitățile din întreaga lume. Considerăm că, în calitate de companie, trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru acest impact.” 

„Prin urmare, la LC Packaging încercăm să includem toate părțile interesate în munca noastră de dezvoltare a unor soluții de ambalare sustenabile, reducând în același timp impactul asupra mediului și risipa de produse valoroase și dezvoltând comunitățile în care lucrăm.”

Obiective globale
Prin strategia sa privind sustenabilitatea și activitățile conexe, LC Packaging contribuie la Obiectivele globale de dezvoltare sustenabilă ale Națiunilor Unite (ODS): agenda pentru dezvoltare sustenabilă 2030 – adoptată de liderii mondiali în septembrie 2015. Pe lângă aceasta, LC Packaging și-a stabilit 14 obiective pe 5 ani, împărțite în așa-numitele „zone de implicare”.

Obiectivele de sustenabilitate ale LC Packaging sunt definite în Viziunea LC Packaging privind sustenabilitatea pentru 2022. 

Vă rugăm să urmăriți videoclipul de mai jos, care explică în 2 minute viziunea noastră:

 

Supporting your products

 
© 2017 LC Packaging